luni, 20 martie 2017

a doua varsta

Imi doream de ceva vreme piesa asta. De fapt la inceput nu ma frapase, cred ca aveam prejudecati in ceea ce priveste sclipiciul si-n plus preferam o lucrare cu pilule colorate la care ma gandeam zi si noapte. Lui P ii placuse asta de mult, dar zicea ca e greu de gasit un spatiu convenabil pentru expus. Ca doar n-o s-o punem in sufragerie. 

La un moment dat s-a produs un declic la mine-n cap, declansat de-o intamplare anume si am realizat ca-mi place mult lucrarea. De fapt cred ca i-am inteles  brusc mesajul, dincolo de o banala "vanitas" ce parea la prima vedere. In plus, executia e impecabila. Fotografia nu-i reda subtilitatea, din pacate. Ba mi-am luat si-un colier dragut cu mai multe cranii mici din strasuri, gasit ieftin intr-o bijuterie in us pe care nu sunt sigura daca sa-l port asa cu 5,6 cranii sau sa scot doua din care sa-mi fac si niste cercei, pentru alternanta. P rade de mine de fiecare data cand vede ceva cu cranii, cica nu vrei sa-ti iei?

Cum lucrarea la care ne uitam noi la Montréal era destul de mare si problema spatiului de amplasare ramanea, am inceput sa-mi intorc creierul pe dos in cautare de solutii. Ii spusesem lui P ca-i gasesc un loc bun, dar nu ma credea. Sufrageria era exclusa, chit ca ce avem acum acolo merge extrem de bine, daca n-ar fi problema de socat vizitatorii. Nu de prieteni e vorba, dar intr-o casa de om mai intra unul, altul si nu toti iti inteleg alegerile (nu ca asta ar fi grija reala), plus ca singurul spatiu potrivit ar fi fost aproape de masa... Parca nu ma simt bine s-o asez pe soacra cu farfuria de supa fix in fata craniului, mai ales ca are o varsta. :)

Intr-o zi mi-a venit ideea. Da, bai! Unde altundeva ar merge o lucrarea ca asta, in afara de subsol unde era mare pacatul s-o bagam, daca nu la capatul culoarului? Am renuntat totusi la formatul mare pentru unul mic ce se incadreaza bine in spatiu, desi eu l-as fi vrut doar un pic mai mare.

N-a venit multa lume in vizita, sunt curioasa cum vor reactiona musafirii, desi nu stii niciodata cine pe cine socheaza...
Avem deja o alta lucrare contemporana cu niste seringi care a produs deja reactii de tot felul. Intr-o zi a venit in vizita un amic, basist american foarte cunoscut care a dus o viata tumultoasa de artist cu turnee si tot tacamul. Basca faptul ca s-a nascut si a crescut la Hollywood din/cu parinti actori. La maturitate s-a mutat la Montréal si s-a pus ca omul serios la casa lui, linistit, cu sotie, copil si toate cele. Noi asa l-am cunoscut, asezat.
Vede deci lucrarea si ne declara ca din tot ce avem pe pereti asta-i place cel mai tare. Priveste bine opera, mai discutam de alte doua, trei si ne spune ca o prefera tot pe aia, de departe. A fost singurul care a reusit sa-i descifreze perfect mesajul, rapid, fara sa-l cunoasca pe artist si fara sa-i stie nici macar titlul. 
Cand l-am intrebat cum a reusit, m-a privit scurt si-a zis fara sa clipeasca: " Cunosc bine la ce si cum servesc instrumentele astea. Plus ce sentimente starnesc. Sunt dependent de heroina."
Mda!






joi, 2 februarie 2017

decat

sa construim un zid, zic niste neni simpatici pe care-i ascult eu la radio in US (Jack Fm, da, da, aia din California), mai bine construim o piramida.
Ei uite de-asta ii iubesc eu pe americani!
Rectific. Si de-asta.



miercuri, 1 februarie 2017

nici macar pe lumea cealalta

nu e socialism.
si nici macar acolo nu suntem toti egali sau cel putin asa sustine cineva care s-a intalnit cu d-zeu si ne-a povestit asta pe fb.

eu am totusi o nelamurire: de ce plangea domnul acela deznadajduit si ostenit, pe dusumea? de tristete ca va ocupa acealasi loc in viata de apoi cu orice amarat fara d-zeu? si ca n-are si el un avantaj acolo, cat de mic, din faptul ca munceste din greu sa propovaduiasca intelepciunea divina? :))))

caiti-va! si chiar daca nu va caiti, dati si voi macar un share acolo, poate ca d-zeu are cont fb si numara like-urile.



marți, 17 ianuarie 2017

lamai 1

Vecinul meu canadian "ontarien" din Florida, care are casa cu doua usi mai incolo, in diagonala, tot pasare de zapada si el, imi face semnul victoriei de cate ori ne intersectam, el cu motocicleta si eu cu masina.
Singura data cand am "vorbit" cu el a fost cand m-am impiedicat eu la coltul strazii de niste pietre, ca bleaga, in timp ce-l plimbam pe Félix si era sa cad. In timp ce ma echilibram din dezechilibrare si ma gandeam in sinea mea cum mi-ar sta rotulele pe pietrele alea colturoase, aud o acceleratie de Harley in spate, apoi o frana brusca cu praf si scartait de pneuri fix langa mine, de mi s-a spariat gandul. O voce ma intreaba strigat daca sunt ok.
Sunt, sunt, strig la randu-mi in vacarmul creat, desi era sa mor acusi de sparietura, iar daca mai stai mult sigur urechile mele n-o sa prea fie... Partea a doua am zis-o in gand, se intelege.
Dupa care omul a plecat la treaba lui cu tot cu zgomot, parca citindu-mi gandurile.

Parca v-am mai spus ca aici oamenii iti fac cu mana de la distanta desi nu te cunosc sau iti dau buna ziua din fata casei inainte sa ajungi acolo. La inceput ma uitam in jur, convinsa ca nu cu mine vorbesc, dar acum le fac si eu cu mana sau le raspund cu vai ce vreme frumoasa/urata/ploioasa/vantoasa, nu-i asa?
Daca mai ai si caine ca noi si te intalnesti cu altii cu caini te poti alege cu invitatii sa le folosesti rampa de coborare spre canal, cu barca (ca numai unii au "sansa" sa aiba fundul curtii pe apa, in cartier). Unii incep chiar sa-ti povesteasca viata lor, daca as avea talent m-as putea apuca de scris povestiri scurte.

Asadar de cate ori ma intalnesc cu vecinul e victorie. La inceput ii raspundeam facandu-i cu mana mai timid apoi din ce in ce mai relaxat, dar cum insista cu semnul victoriei motociclist, am inceput sa-l fac si eu.
Am zis ca poate chiar o fi important pentru om si ce ma costa? :))))

marți, 27 decembrie 2016

De sezon

Am facut ca de obicei salata (de) Bœuf. Fara bou, se-ntelege, ca cine-a mai vazut salata bœuf cu bou?

Cum aproape nimeni din casa in afara de mine nu se omoara dupa ea, mai ales ca o fac relativ acra cum imi place mie, ma gandesc sa-mi servesc o portie la micul dejun. Am calculat ca daca mananc azi la mic dejun, pranz si cina si maine dimineata am inca stomacul functional, as putea s-o termin maine seara.

Sa avem sarbatori vesele si salatzi pe gustul nostru in anul care vine! 



joi, 8 decembrie 2016

pohta ce-am pohtit (Tudor)...

Ca tot vorbeam de pofte.
Incepand de azi merg pe 45 de primaveri si tot atatea veri, multumesc pentru urari.
Cum cadoul ideal, Porsche Cayman nu poate fi cumparat ca nu i s-a uscat vopseaua si aici e umezeala, am zis c-as vrea un ceas mecanic, pe langa doamna de plastic intr-un picior care de ieri face parte din familia noastra si care n-are inca nume. Nu stiu daca s-o numesc Judith sau Salomé, dar stiu c-o sa-mi poarte hainele pe care inca nu le-am confectionat. Impreuna cu ea au intrat in casa si vreo doua stofe de pardesiu/ palton, superbe.

Dar s-o lasam linistita pe doamna si sa ne intoarcem la ceasurile noastre. Cine ar fi crezut ca sa alegi un ceas poate fi asa complicat?
Discutie cu P in seara asta. El e cel care mi-a transmis microbul, nu e vina mea.

Eu: Vaiiii, uite, Hublot face ceasuri mecanice de dama incredibile!!! Uita-te la asta albastru.
El: A, da? E mecanic?
Eu: Asa pare. Bine, nu m-am uitat inca la pret, ma uit la culori...
El: Pai cred ca ne-ar ajuta sa ne uitam putin si la preturi... ar elimina un pic din angoasa.
Eu: Pai eu nu sunt angoasata. Tu esti?
El: Nu. De ce-as fi? :))))
Eu: Ce pacat ca Tudor face ceasuri de dama conventionale. Pe bunica mea o chema Tudor, mi-ar placea sa am unul cu numele ei.
El: Pai mai cautam, poate fac si unele pe gustul tau... :)))))))))))
Eu: nici Rolex nu e rau.
El: Asa pare...

Deci voua care va plac? Nu m-am uitat la toate preturile, stiu doar pe cel de la Nomos ca alea mi-au placut, de fapt mi-a placut cel vernil (era cel mai scump) si Patek Philippe. Dup'aia nu m-am mai uitat, ca ce rost are? :))) Unele Rolexuri sunt de barbat (cred), dar eu le-as purta.

(Gluma serii despre ceasuri.  Tu dors? (tu dor) Noooo, je suis pas mal réveillée juste en regardant les prix).